Címünk: 5700 Gyula, Eminescu utca 1. | E-mail: atru@globonet.hu | web: www.atruroman.hu

Știri actuale

Festivalul Cercurilor Periniţa la a XXV-a ediţie

Cea de-a XXV-a ediţie a „Festivalului Periniţa” organizată vineri, 9 mai, a adus la Giula, la Centrul Cultural Românesc, peste 230 de elevi ai şcolilor noastre bilingve ori unde limba română se predă ca şi obiect de studiu precum: Giula, Aletea, Bătania, Chitighaz, Săcal, Bedeu, Cenadul Unguresc şi Leucuşhaz. Au fost prezentate dansuri populare româneşti specifice acestor meleaguri precum şi din ţara mamă, România, cunoscute şi mult îndrăgite de noi!

Am fost martorii unui eveniment de o asemenea anvergură, dedicat comunităţii noastre şi care, pune mare accent pe tinerele talente. Aş putea spune că, nu există nicio altă categorie de dans decât cel popular românesc care să ne ofere atâta satisfacţie, iar această afirmaţie este demonstrată de numărul mare de participanţi. Meritul însă este al organizatorilor, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria în persoana domnului preşedinte, Tiberiu Juhász, care s-a străduit să ofere cadrul adecvat desfăşurării programului de suflet al copiilor noştri. Meritul este al cadrelor didactice şi coregrafi care nu încetează să scoată la iveală talentul elevilor. Şi nu în ultimul rând, este şi al tinerilor, neobosiţi participanţi la cercurile de dans popular, orele de repetiţii uneori fără de sfârşit!

  • 1
  • 10
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9

Domnul Tiberiu Juhász, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, în cuvântul de salut a adresat cuvinte de încurajare şi apreciere a tot ceea ce înseamnă viitor al comunităţii noastre, mulţumind elevilor şi profesorilor pentru munca depusă.

Programul cultural-artistic ne-a conferit o stare de bine. Am utat pentru moment problemele cotidiene.

Au răspuns invitaţiei organizatorilor Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Giula, Traian Cresta, reprezentantul comunității româneşti din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, dr. Maria Gurzău Czeglédi, directorul Şcolii Generale, Liceului şi Căminului de Elevi „N. Bălcescu”, Mariana Negreu Vetró, directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU, Gheorghe Kozma, şeful de Oficiu al AŢRU, preşedinţi şi membri ai autoguvernărilor româneşti, directori de instituţii, profesori, reprezentanţi ai mass-mediei, părinţi.

În debutul programului Festivalului Perinţa, am urmărit echipa Şcolii Generale „N. Bălcescu”, formată din elevi ai claselor 1–2, care au pregătit pentru acest eveniment dansurile: Sârba din Aletea, Hora Mare şi Lugojana. Micii dansatori s-au străduit mult la repetiţii reuşind să aducă în faţa celor prezenţi, cu frumuseţea şi gingăşia copilăriei lor, dansurile strămoşeşti, sub îndrumarea profesorului de dans Ioan Andrei Nedró.

Au fost alături de noi şi dansatorii claselor 3–4 şi 5 ai Şcolii Generale „N. Bălcescu”, şi ei făcând parte din echipa de păstrare a tradiţiilor strămoşeşti româneşti. Au adus la rampă, cu energia caracteristică vârstei lor, alte dansuri frumoase din comoara folclorului nostru. Au prezentat dansul : „Drumul spre casă” şi dansuri din Chitighaz. Coregraf: Ioan Andrei Nedró.

În continuare elevii Şcolii Gimnaziale din Giula au interpretat dansuri din Micherechi, dansuri foarte îndrăgite de către noi toţi şi care reprezintă vatra folclorică a unei regiuni bogate în tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti, păstrate din generaţie în generaţie. Coregraf: Ioan Andrei Nedró.

Ansamblul de dansuri „Doina Bihorului” are un renume bine meritat, câştigat prin multe ore de repetiţii la care o contribuţie însemnată a avut-o instructorul ansamblului, Gheorghe Gros. Ei au adus pe scenă frumuseţea dansurilor bănăţene, din regiunea Olteniei precum şi din Ungaria. Conducător: Gheorghe Gros secondat de Kati Leó Tiborné.

O formaţie de dansuri care s-a afirmat în ultima perioadă este cea de la Şcoala Generală Reformată din Cenadul Unguresc care a prezentat dansuri tradiţionale româneşti sub îndrumarea profesorului de dans, Gheorghe Gros.

Dansatorii din Leucuşhaz ne-au încântat şi ei cu dansuri tradiţionale româneşti care vin să întregească frumuseţea acestor momente unice făcându-ne pe fiecare să înţelegem cât de importantă este păstrarea şi transmiterea pe mai departe a obiceiurilor străbune. Profesor pregătitor Gheorghe Gros.

Regiunea Bihorului este o regiune foarte bogată în cântece şi dansuri populare care au încântat spectatorii la diferite concursuri, fiind alături de noi elevii şcolilor bilingve româneşti din Bedeu şi Săcal, care ne-au oferit un program artistic format din dansuri bănăţene şi un dans în perechi de la câmpie. Coregraf: Gheorghe Gros.

Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania a pregătit un foarte interesant şi atractiv program artistic. Am ascultat corul de copii care ne-a prezentat melodia „Ioane, Ioane”, alături de Viviana Sarca, solo voce. Apoi am audiat: „Am iubit o ardeleancă”, solist Roland Ristin şi corul de copii cu melodia „Zărzărea, zărzărea”, solistă Misik Réka. Tinerii bătănieni au prezentat şi dansuri populare. Profesori pregătitori: Andrea Szenes şi Márta Zsuzsanna

Echipa Şcolii Generale din Chitighaz a prezentat frumuseţea dansurilor populare româneşti din localitatea. Micii dansatori au fost pregătiţi de profesoara Csapó Magdolna. De asemenea şi-au dat concursul şi membrii echipei „Kaláris”, tot din Chitighaz, ai cărei membri sunt adevăraţi profesionişti ai dansurilor populare locale. Coregrafi: Csapó Magdolna şi Halmi Zoltán.

Am avut alături şi elevii Şcolii Generale Româneşti din Aletea, care sub îndrumarea şi coordonarea profesoarei Simona Müller, au prezentat cântecele populare: „Floare de mălin” şi „Lucru mare-i omenia”. 

 Juniorii Echipei de Păstrare a Tradiţiilor Românilor din Ungaria se străduiesc să calce pe urmele celor care au obţinut o mulţime de succese şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale ducând pe mai departe tradiţiile românilor din Ungaria. Ei au interpretat bine-cunoscutele dansuri populare din Micherechi şi din Aletea. Instructor: Ioan Andrei Nedró. Conducătorul echipei: Mihai Cserháti.

Cu acestea, programul „Festivalul Cercurilor Periniţa” a luat sfârşit! Felicităm toţi participanţii, profesorii pregătitori, micii dansatori dar şi privitorii, care au răsplătit cu aplauze munca şi strădania acestor păstrători ai tradiţiilor populare româneşti din Ungaria.

Cei prezenţi au fost invitaţi la o masă comună după care, participanţii au luat cu asalt bazinele cu apă din cadrul Băilor Cetăţii, răsplată din partea organizatorilor.

„Cine joacă periniț,

Să sărute și gurița!

Pune perinița jos

Și sărută cu folos!”

Corina

 

Oldalainkon Cookie-kat(HTTP-sütiket) használunk a jobb működésért.